De ceva timp ma gandesc sa postez din nou. Am din nou acel sentiment pe care il aveam asta-vara, cand eram la rascruce de drumuri si asteptam acel "ceva" care sa ma puna pe linie dreapta. Asteptam sa inceapa scoala, sa se intample ceva, sa am un scop si un drum in viata, sa am la ce spera. Ei bine, sunt aproape la fel de bulversata, din nou nu am cum sa zic ca "abia astept sa vina...vacanta, weekendul, saptamana viitoare, vara, orice...", nu am cui sa-i spun "mi-e dor...". Pot doar sa spun ce nu astept. Nu astept sesiunea, nu astept ziua de maine, imi e frica de tot ceea ce urmeaza sa mi se intample, imi e teama ca nu voi reusi. Toate persoanele dragi ma incurajeaza sa lupt, sa continui. Si stiu ca sunt alaturi de mine in fiecare moment. Si ma arunc cu capul inainte, fara sa am incredere in mine. Ma bazez doar pe faptul ca stiu ca "candva aveam incredere". Si imi doresc sa fiu din nou acea EU, sigura ca voi reusi. Dar mi-e frica...oare ma mai pot regasi?
Peste doua saptamani voi afla... cred si sper ca va fi momentul in care voi putea sa zic "da, sunt puternica", sau voi lasa capul in jos, ma voi face mica, si ma voi cufunda si mai tare in aceasta neincredere care ma urmareste. Nici macar acest "eveniment" nu pot spune ca il astept, pentru ca nu stiu daca voi reusi. Intotdeauna am reusit fiind optimista. Nu stiu daca mai pot fi.
Atatia "nu stiu" in viata mea...prea multi! Nu eram asa...ce s-a intamplat cu mine? Deocamdata reusesc...mintindu-ma. Se pare ca functioneaza. Dar mai am momente cand realizez ca nu e totul chiar roz si atunci vreau sa fiu singura, sa plang, sa meditez, sa caut orice urma de speranta care sa ma ajute sa merg mai departe. Nu am la ce sa sper. Imi face bine sau rau, nu imi dau seama.
I asked him for mercy, he gave me a gun...
To be continued...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu